REZOLUȚIA ASOCIAȚIEI TRANSILVANE DE MEDICINA MUNCII

MEDICINA MUNCII DIN ROMÂNIA SE REDEFINEȘTE!

În contextul actual, în care medicina muncii capătă valențe noi, este absolut necesară o analiză profundă a derulării celor 14 ani de funcționare a sistemului de sănătate și securitate în muncă.

Implementarea legislației europene a fost un proces dificil, prin noutate și complexitate, prin redefinirea atribuțiilor medicului de medicina muncii, respectiv introducerea controlului medical la angajare și a controlului medical periodic într-un mod organizat.

Odată cu implementarea Normelor Generale de Protecția Muncii din 2002, a Legii nr. 346/2002, continuând cu Legea nr. 418/2004, Legea nr. 319/2006, Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006 și ulterior cu Hotărârea Guvernului nr. 355/2007, România devine un stat modern în materie de implementare a politicior Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și Comisiei Internaţionale de Sănătate Ocupaţională (ICOH) în domeniul sănătății și securității în muncă, dar punerea în practică a unei astfel de reforme a condus și la apariția unor erori, deficiențe, derapaje și chiar abuzuri.

Independența profesională a medicului de medicina muncii este piatra de temelie a unei activități medicale competente, cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională, însă realitatea celor paisprezece ani a demonstrat fragilitatea acesteia în fața angajatorului și a angajatului.

Interpretarea îngustă și birocratizarea actului medical de medicina muncii a deturnat esența activității de supraveghere a stării de sănătate a angajaților preponderent spre eliberarea fișelor de aptitudine, în detrimentul acțiunilor directe asupra locurilor de muncă.

Calitatea actului medical de medicina muncii este o determinantă nemijlocită pentru asigurarea stării de sănătate a populației active şi orice abatere de la acest principiu constituie un atentat la sănătatea publică.

Inconsistența serviciilor de medicina muncii ridică bariere în calea recunoașterii bolilor profesionale și a bolilor legate de profesie, lezând atât drepturile lucrătorilor la reinserție profesională cât și păstrarea capacității lor de a munci.

Blazarea și plafonarea specialiștior de medicina muncii în această perioadă a dus la emigrarea unui număr important de specialişti către sisteme care le recunosc statutul social, profesional şi demnitatea exercitării profesiei.

Sistemul poate fi reformat!

1. Repoziționarea medicului de medicina muncii într-o postură independentă, atât față de angajator cât și față de angajat va antrena creșterea calității actului medical și a prestigiului profesional, precum și crearea de locuri de muncă atractive pentru tinerii specialiști.

2. Îmbunătățirea procedurilor de lucru prin orientarea spre supravegherea reală a stării de sănătate a angajaților va conduce la valorizarea serviciilor de medicina muncii.

3. Trecerea de la formalismul eliberării fișelor de aptitudine spre acțiuni concrete de îmbunătățire a condițiilor de muncă este o necesitate la fel de stringentă precum plierea serviciilor de sănătate în muncă pe nevoia reală a angajaților și angajatorilor.

4. Toate acestea trebuie să se concretizeze într-un efort susținut și asumat de comunitatea specialiștilor de medicina muncii, acum când, mai mult ca oricând, specialitatea noastră are nevoie de noi toți, de ideile și preocupările noastre pentru ea.

5. Drumul pe care se află medicina muncii poate fi drept, lin și ascendent numai dacă ne dorim și acționăm împreună!

Cluj-Napoca,

11.11.2016