Rezoluția ”MEDICINA MUNCII DIN ROMÂNIA SE REDEFINEȘTE!”

Show your support by signing this petition now
1 person has signed. Add your voice!
1%
Maxine K. signed just now

REZOLUȚIA

MEDICINA MUNCII DIN ROMÂNIA SE REDEFINEȘTE!


În contextul actual în care medicina muncii capătă valențe noi este absolut necesară o analiză aprofundată a derulării celor 14 ani de funcționare a sistemului de sănătate și securitate în muncă.

Implementarea legislației europene a fost un proces dificil prin nouătate și complexitate, prin redefinirea atribuțiilor medicului de medicina muncii, respectiv introducerea controlului medical la angajare și a controlului medical periodic într-un mod organizat.

Odată cu implementarea NGPM 2002, Legea 346/2002 continuând cu Legea 418/2004, Legea 319/2006, HG 1425/2006 și ulterior cu HG 355/2007, România devine un stat modern în materie de implementare a politicior ILO, OMS și ICOH în domeniul sănătății și securității în muncă, dar punerea în practică a unei astfel de reforme a condus și la apariția unor erori, derapaje, deficiențe și chiar abuzuri.

Independența profesională a medicului de medicina muncii este piatra de temelie a unei activități medicale competente cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională, însă realitatea celor 14 ani a demonstrat fragilitatea acesteia în fața angajatorului și a angajatului.

Interpretarea și birocratizarea actului medical de medicina muncii a deturnat esența activității de supraveghere a stării de sănătate a angajaților preponderent spre eliberarea fișelor de aptitudine, în detrimentul acțiunilor directe asupra locurilor de muncă.

Calitatea actului medical de medicina muncii este determinantă nemijlocită pentru asigurarea unei stări de sănătate a populației active, iar orice abatere de la acest principiu constituie un atentat la sănătatea publică.

Inconsistența serviciilor de medicina muncii ridică bariere în calea recunoașterii bolilor profesionale și a bolilor legate de profesie, lezând atât drepturile lucrătorilor la reinserție profesională cât și păstrarea capacității de a munci.

Blazarea și plafonarea specialiștior de medicina muncii în această perioadă a dus la migrația acestora către sisteme care le recunosc calitatea umană, statutul social și profesional.

Sistemul poate fi reformat!

  • Repoziționarea medicului de medicina muncii într-o postură independentă, atât față de angajator cât și față de angajat va antrena creșterea calității actului medical și a prestigiului profesional, precum și crearea de locuri de muncă atractive pentru tinerii specialiști.
  • Îmbunătățirea procedurilor de lucru prin orientarea spre supravegherea reală a stării de sănătate a angajaților va conduce la valorizarea serviciilor de medicina muncii.
  • Translația de la formalismul eliberării fișelor de aptitudine spre acțiuni concrete asupra îmbunătățirii condițiilor de muncă este o necesitate la fel de stringentă precum plierea serviciilor de sănătate în muncă pe nevoia reală a angajaților și angajatorilor.
  • Toate acestea trebuie să se concretizeze într-un efort susținut și asumat de comunitatea specialiștilor de medicina muncii acum, când mai mult ca oricând, specialitatea noastră are nevoie de noi toți, de ideile și preocupările noastre pentru ea.
  • Drumul pe care se află specialitatea noastră poate fi drept, lin și ascendent numai dacă ne dorim și acționăm împreună!

Cluj-Napoca,

11.11.2016

Share for Success
1

Signature